Transportul este una dintre cele mai delicate operatiuni deoarece valoarea marfii depinde de efectuarea corecta a transferului, astfel incat marfa sa ajunga in aceeasi stare cu care a fost incarcata. Insa cu produsele perisabile, care au nevoie de temperatura controlata, lucrurile sunt putin mai dificile. Cu o duba frigorifica insa lucrurile sunt mult mai simple, chiar daca discutam despre un drum lung de transport.
Fara precautia controlului temperaturii, sau daca nu se folosesc vehiculele potrivite pentru transport, precum o masina frigorifica, un camion sau o remorca frigorifica, exista riscul ca toata munca depusa si marfa sa fie deteriorata.
Pentru a alege ce produs e mai bun, prima data trebuie sa cunoastem diferenta dintre ele. Abia atunci vom putea alege ceea ce se potriveste cel mai bine nevoilor activitatilor specifice.
Avantaje duba frigorifica pentru transport
Functia principala a unei dube frigorifice este de a preveni transferul de caldura intre exteriorul si interiorul vehiculului. Pentru aceasta, auto frigorifica este realizata din materiale izolante pe pereti, tavan, podea si chiar usile vehiculului izoterm. In acest sens, este deosebit de important sa incarci si sa descarci rapid marfa, pentru a mentine interiorul rece cat mai mult timp necesar.
In mod normal, sursa rece a vehciulului este implementata prin gheata sau gaz. Duba frigorifica functioneaza in conditii optime atata timp cat temperatura exterioara este pana la 30 de grade. Un frigorific auto are propriul sistem de racire, care continua sa functioneze chiar si cand vehiculul este oprit.

Acest avantaj este deosebit de important intrucat marfurile transportate nu vor suferi degradari cauzate de diferentele de temperatura. Avantajele unitatii de refrigerare independente, intalnit la duba frigorifica sunt date de stabilitate si fiabilitate, elemente necesare pentru un transport al alimentelor in conditii optime.
Intrucat unitatea independenta de refrigerare are o sursa separata de alimentare, frigiderul poate functiona in continuare cand duba frigorifica este oprita sau motorul se defecteaza in vehiculul refrigerat, asigurand astfel ca marfurile din compartimentul frigorific nu sunt deteriorate.
De asemenea, in ceea ce priveste un alt punct forte pe care duba frigorifica il are, este faptul ca se manevreaza mai usor in trafic, datorita dimensiunilor sale mai reduse, comparativ cu remorcile frigorifice. Totodata, dubele frigorifice pot circula la orice ora din zi sau noapte, neexistand restrictii de circulatie pentru acestea. Acest lucru reprezinta, in mod clar, un avantaj de luat in considerare.
Dezavantaje duba frigorifica
Un dezavantaj al unei dube frigorifice este dat de capacitatea mica disponibila pentru incarcaturi. Ca atare, intr-o duba frigorifica nu se pot transporta multe produse, iar acest lucru poate fi un inconvenient. De asemenea, acest dezavantaj poate genera costuri mai mari, intrucat va fi nevoie de mai multe transporturi pentru mutarea marfurilor.
Avantaje remorca frigorifica
Cand te gandesti la termenul ”remorca”, automat ai in minte niste dimensiuni mai mult decat generoase. Ei bine, un prim avantaj al remorcii frigorifice, raportat la dimensiunea incarcaturii unei dube frigorifice este spatiul mare din interior.
Acesta este extrem de util pentru transportul obiectelor voluminoase sau grele. Remorca frigorifica transporta alimente si non-alimente perisabile, avand izolatii interioare si orificii de aerisire. Acest lucru se datoreaza faptului ca au un sistem de racire care face posibil transportul marfurilor congelate si refrigerate.
Un alt avantaj al remorcilor frigorifice, comparativ cu o duba frigorifica este faptul ca acestea pot fi atasate unui vehicul, comparativ cu sistemul pe care dubele frigorifice il au si care nu permite detasarea unitatii de racire. Aceste remorci au atat un frigider, cat si un congelator. Cu alte cuvinte, ele pot mentine temperaturi foarte scazute, inclusiv pe distante lungi.

Unul dintre avantajele excelente ale remorcilor frigorifice este faptul ca cererea si oferta sunt intotdeauna ridicate, deoarece exista intotdeauna o cerere mare pentru produse proaspete. Prin urmare, transportul frigorific va fi utilizat in mod continuu pentru a livra aceste bunuri si obiecte.
Remorcile frigorifice sunt, de asemenea, excelente pentru protejarea oricarui tip de marfa, de alterare, conditii meteorologice, furt si posibile daune. Un alt avantaj al remorcilor este ca, desi au un sistem de racire, acestea nu se limiteaza doar la bunurile si obiectele refrigerate. Produsele uscate si altele sensibile la temperatura pot fi, de asemenea, livrate impreuna cu restul produselor.
Dezavantaje remorca frigorifica
Dupa fiecare incarcare si descarcare a marfurilor, este necesar un control al termometrului si al echipamentului de racire. Totodata, un alt inconvenient este faptul ca, curatarea regulata a remorcii necesita destul de mult timp.
De obicei, acestea sunt doar unele dintre responsabilitatile suplimentare pe care conducatorul auto trebuie sa le indeplineasca. Deoarece remorcile frigorifice au un motor de mare putere, acestea produc mult zgomot, ceea ce poate fi deranjant pentru conducatorul auto, dar si ceilalti participanti din trafic pot fi perturbati.
In ceea ce priveste timpul de asteptare in eventualitatea unui control de rutina pe parcursul rutei, conducatorii remorcilor frigorifice vor astepta un timp mai lung, ceea ce poate fi un dezavantaj. Cu cat incarcatura este mai mare, cu atat se va pierde mai mult timp pentru verificare. De asemenea, in cazul in care se produce o defectiune in timpul transportului, aceasta poate duce la deteriorarea inevitabila sau la deteriorarea transportului de marfa.
Acum poti decide varianta optima de transport frigorific
Observand avantajele si dezavantajele celor 2 echipamente frigorifice, poti decide care varianta iti este benefica. Mentinerea lantului rece in toate transporturile frigorifice, indiferent daca sunt inghetate sau nu, este esentiala pentru sosirea produselor in stare perfecta, la destinatie. Transportul frigorific este o necesitate pentru multe sectoare.
In special, odata cu cresterea cumparaturilor online si cresterea transportului de bunuri perisabile, necesitatea unui transport frigorific a crescut. Pentru a transporta corect acest tip de marfa intr-o duba sau remorca frigorifica, fara a perturba temperaturilor, este necesar si un echipament adecvat.
Transportul produselor alimentare destinate livrarii catre consumatorul final este o oportunitate de afaceri pentru multe afaceri. Avand echipamente ce refrigereaza, daca ai un business, vei reusi optimizezi costurile. Astfel, in lipsa unui transport cu o masina frigorifica, vei pierde sume de bani considerabile.
Nu toate alimentele care necesita transport frigorific sunt destinate unui consumator final. In multe cazuri, acestea trebuie sa calatoreasca de la locul de productie la industria prelucratoare. Desi, in cazul productiilor mari, produsele se transporta in remorci frigorifice, exista multi mici producatori sau antreprenori care au nevoie de un transport frigorific continuu, dar care poate transporta cantitati mai mici, fara costuri mari. In cazul lor, dubele frigorifice pot fi o alegere buna.